Compania farmaceutică Moderna a început studiile clinice cu vaccinul său experimental pe bază de ARN mesager împotriva HIV, potrivit documentelor depuse la Institutele Naționale de Sănătate (NIH) din Statele Unite.

Studiul clinic din faza 1 va implica 56 de adulți sănătoși cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani care nu au HIV, astfel că cercetările vor testa siguranța vaccinului și reacția sistemului imunitar. Vaccinul este similar cu sistemul ARN mesager care a funcționat cu succes în vaccinul dezvoltat de Moderna împotriva COVID-19.

Timp de ani buni, cercetătorii au investigat potențialul vaccinurilor pe bază de ARN mesager, însă vaccinurile Pfizer și Moderne împotriva COVID-19 au fost primele folosite pe oameni, iar ambele s-au dovedit sigure și eficiente în prevenirea și reducerea severității infecției cu virusul SARS-CoV-2.

 

Materialul integral pe Descopera.ro