Pacienții bolnavi de HIV-SIDA nu sunt în pericol să rămână fără tratamentul care le poate asigura o viață normală, susține ministrul sănătății, Ioana Mihăilă. Mai multe asociații au transmis că nu ar mai fi bani pentru acest program național.

Ministerul Sănătății va asigura tratamentul bolnavilor, nefiind niciun risc de discontinuitate în asigurarea tratamentului necesar, a spus Ioana Mihăilă, aflată weekendul trecut în campanie de vaccinare anti-COVID desfășurată în satele din județ.

„Este adevărat că bugetul Ministerului Sănătății a fost greu încercat în această perioadă de pandemie, și în anul 2020 și în anul 2021. Am făcut deja demersurile pentru a pune la dispoziție acele sume care au fost reținute pentru execuții brute. Încă de săptămâna viitoare, vom reglementa și vom reuși să alocăm suficient buget pentru tratament, astfel încât să nu existe discontinutăți în tratament. La nivelul ministerului luăm toate măsurile tocmai pentru a prevedea și pentru a asigura tratamentul acestor pacienți”, a precizat Ioana Mihăilă pentru publicația Vremea Nouă.

 

 

Materialul integral pe Stirileprotv.ro