În prezent serviciile sunt oferite comunității prin intermediul a două centre fixe de testare și o unitate mobilă care se deplasează, la cererea partenerilor, în regiunea Dobrogea.

 

Fundația Baylor Marea Neagră oferă posibilitatea de diagnosticare a infecțiilor cu HIV sau hepatite virale locuitorilor din zona Dobrogea.

Testarea este însoțită de consiliere pre și post testare. Astfel, beneficiarii testării au prilejul de a-și îmbogăți cunoștințele despre infecții – transmitere, prevenirea infectării, diagnosticare și tratament, comunicarea și interpretarea rezultatelor testelor.

În unor rezultate reactive la testele rapide, persoanele care se testează la unul dintre centrele Baylor beneficiază, tot gratuit, de confirmarea rezultatului prin metoda Elisa.

Baylor asigură aceste servicii la standarde ridicate prin intermediul celor două centre permanente de testare în Constanța, și cu ajutorul echipei de testare care  se deplasează cu laboratorul mobil în localitățile din regiunea Dobrogea, la solicitarea organizațiilor partenere, publice sau private.

Ana-Maria Schweitzer, director executiv, a declarat:  „Ne apropiem de 89.000 de persoane testate – 88.787 mai exact. Am reușit acest lucru și prin eforturile colegilor care reușesc să atragă finanțarea de care are nevoie programul.

Din păcate efectele pandemiei se resimt în continuare și în cazul serviciilor noastre: urgența sanitară pe care o traversează societatea se reflectă asupra priorităților de sănătate ale fiecărei persoane: vom vedea, pe termen mediu, efecte ale pandemiei de COVID-19 și din cauza numărului mai mic de persoane care se testează acum voluntar și care ar putea fi inițiate pe tratament mai aproape de data infectării, cu costuri mai mici în ceea ce privește asigurarea calității vieții!

Va crește numărul de cazuri de infecție avansată, diagnosticate târziu, când efectele asupra stării generale de sănătate vor fi, din păcate, ireversibile. De aceea este cu atât mai importantă prezența noastră permanentă în comunitate!”

Ce fac persoanele diagnosticate cu una dintre cele trei infecții, HIV, HVB, sau HVC:

–       Pot solicita să primească servicii de îngrijire pe termen lung la Centrul de Excelență Clinică al Fundației Baylor Marea Neagră. Pentru că am integrat serviciile și ne-am asigurat că putem oferi acele servicii care lipsesc în oferta publică de servicii medicale și psihosociale.

Persoanele diagnosticate primesc informații despre serviciile gratuite și, împreună cu consilierul, aleg  serviciile de care au nevoie (navigare în sistemul sanitar, ajutor pentru întocmirea dosarului medical, servicii medicale, psihologice, sociale, asistență la domiciliu etc).

O echipă de specialiști – medic, psiholog, asistent social, oferă susținere și îndrumare pacienților pentru ca aceștia să urmeze corect tratamentul prescris, să facă schimbările necesare de stil de viață cerute și să beneficieze, la recomandare, de servicii de evaluare, monitorizare, analize medicale și tratamente.

Mihaela Bogdan, director de programe a declarat: „În cadrul programului de testare voluntară, ne-am concentrat asupra extinderii parteneriatului nostru cu comunitatea medicală din regiunea Dobrogea.

Programul de testare continuă să demonstreze faptul că este mult mai ușor ca oamenii să ia decizii bune pentru sănătate dacă serviciile de care au nevoie le sunt accesibile.

Un obiectiv important al echipei noastre de testare este acela de a întări colaborarea cu medicii de familie, mai cu seamă cei din mediul rural, unde referirile pentru testare sunt semnificativ mai reduse și barierele pentru cei care au nevoie de testare și de informații sunt mai numeroase. Ne deplasăm noi acolo unde centrele de testare par prea îndepărtate ori inaccesibile.”