De Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA, UNAIDS evidențiază necesitatea urgentă de a pune capăt inegalităților de la nivel mondial.

Stoparea inegalităților se poate face doar cu ajutorul unor acțiuni îndrăznețe. Lumea riscă să rateze obiectivele stabilite pentru stoparea SIDA până în 2030, iar acest fapt se întâmplă din cauza stării generale provocate de pandemia de COVID-19, precum și de criza socială și de situația economiei mondiale.

La patruzeci de ani de când au fost raportate primele cazuri de SIDA, HIV încă e un pericol la nivel mondial. În prezent, lumea este departe de îndeplinirea angajamentului comun de a pune capăt SIDA până în 2030; nu din cauza lipsei de cunoștințe sau a mijloacelor pentru a învinge SIDA, ci din cauza inegalităților structurale, care împiedică soluțiile dovedite pentru prevenirea și tratamentul HIV.

Inegalitățile economice, sociale, culturale și juridice trebuie să fie eliminate de urgență pentru a putea pune stopa SIDA până în 2030.

Deși există percepția că un moment de criză nu este momentul potrivit pentru a acorda prioritate abordării injustițiilor sociale subiacente, este clar că fără a face acest lucru criza nu poate fi depășită.

Abordarea inegalităților este o promisiune globală pe lungă durată, a cărei urgență a crescut. În 2015, toate țările s-au angajat să reducă inegalitățile în interiorul și între țări, ca parte a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Strategia globală împotriva SIDA 2021–2026: Stoparea inegalităților, Stoparea SIDA și Declarația politică privind SIDA adoptată la Reuniunea Organizației Națiunilor Unite din 2021 privind SIDA, prezintă inegalități alarmante.

Pe lângă faptul că este esențială pentru eliminarea SIDA, abordarea inegalităților va promova drepturile omului, ale populațiilor ”cheie” și ale persoanelor cu HIV; va pregăti societățile pentru a învinge COVID-19 și alte pandemii și va sprijini redresarea economică și stabilitatea. Îndeplinirea promisiunii de a aborda inegalitățile va salva milioane de vieți și va aduce beneficii societății în ansamblu.

Dar eliminarea inegalităților necesită o nouă schimbare. Politicile publice, economice și sociale trebuie să protejeze drepturile tuturor și să acorde atenție nevoilor categoriilor dezavantajate și marginalizate.

Cunoaștem inegalitățile care împiedică progresul și știm cum să le abordăm. Politicile de abordare a inegalităților pot fi implementate, dar necesită lideri îndrăzneți.

Guvernele trebuie să treacă de la angajament la acțiune, să promoveze creșterea socială și economică incluzivă. Ele trebuie să elimine legile, politicile și practicile discriminatorii pentru a asigura șanse egale și pentru a reduce inegalitățile. Este timpul ca guvernele să-și țină promisiunile și să acționeze, iar noi trebuie să-i responsabilizăm.

De Ziua mondială de luptă împotriva SIDA, trebuie reamintit guvernelor că inegalitățile globale ne afectează pe toți, indiferent cine suntem sau de unde suntem. În această Zi, trebuie să cerem acțiuni pentru a pune capăt inegalităților provocate de SIDA și tuturor celorlalte pandemii care au la bază inegalitățile.

Mesajele UNAIDS

  1. Lumea este amenințată de pandemii, care se află în creștere. Pe măsură ce intrăm în al treilea an de pandemie de COVID-19, intrăm și în a cincea decadă a pandemiei de SIDA.
  • Lumea nu a reușit să acționeze cu urgența de care avem nevoie atât pentru a stopa SIDA, cât și pentru a ne pregăti pentru următoarea pandemie.
  • Acțiunile de care avem nevoie pentru a pune capăt SIDA ne vor ajuta să oprim viitoarele pandemii.
  1. Pandemia de COVID-19 este mai serioasă decât s-a preconizat. Pe măsură ce lumea se mobilizează împotriva COVID-19 și se pregătește pentru viitoarelor pandemii, riscăm să repetăm ​​multe dintre aceleași greșeli care ne-au împiedicat să punem capăt SIDA.
  2. Rectificările necesare pentru a pune capăt SIDA vor proteja lumea împotriva viitoarelor pandemii. Avem nevoie de o schimbare a paradigmei în finanțarea globală a sănătății și să investim în factorii care pot aduce schimbarea în comunitate precum: drepturile omului, lucrătorii esențiali, accesul echitabil la medicamente și tehnologii de sănătate, sisteme de date care pot detecta inegalități.

 

DACĂ NU remodelăm urgent abordarea împotriva SIDA, lista de pandemii mortale va continua să crească – pierzându-se vieți în mod inutil, împiedicând dezvoltarea socio-economică și ruinând comunitățile și societățile.

DACĂ O FACEM, rezultatele vor aduce numai avantaje pentru sănătate, economie, dar și pentru  dezvoltarea umană.

 

Sursă: www.unaids.org