De ani buni, comunitatea științifică urmărește graalul sfânt al unei vindecări complete pentru HIV-SIDA, care a infectat 38 de milioane de oameni în întreaga lume  în 4 decenii, de la descoperire și până în prezent.

Însă natura complicată  a virusului, in continuă schimbare, a făcut până acum imposibilă dezvoltarea unui vaccin eficient, chiar dacă clase de medicamente antivirale din ce în ce mai bune permit pacienților să gestioneze boala sau chiar să reducă riscul de a se infecta.

Desigur, astfel de probleme au împovărat în mod similar activitățile clinice si  în cazul COVID-19. Un număr mare de oameni de știință care efectuează cercetări cu privire la  vaccinul împotriva HIV, împreună cu oamenii de știință care cerecteaza tratamente pentru multe alte boli, au fost  puși să lucreze împreuna, cercetând terapii promițătoare și  pentru noul coronavirus.

„Suntem în stand-by”, a declarat pentru Contagion® Paul Volberding, MD, directorul Institutului de cercetare SIDA din San Francisco. „Toți trebuie să fim optimiști. Nu văd prea multe progrese în cercetarea HIV, până când nu vom descoperi vaccinul COVID-19.

Dr. James Whitney, Profesor asistent la Harvard Medical School și investigator principal la Centrul pentru Virologie și Cercetări despre Vaccinuri de la Beth Israel Deaconess Medical Center din Boston, a întărit declarația lui Volberding.

“Un lucru care s-a întâmplat în mod clar, cel puțin pe termen scurt, este că situația COVID a avut un impact devastator asupra cercetării biomedicale”, a spus el pentru Contagion®. „A fost o piedică absolută pentru toată lumea.”

În culmea pandemiei, spitalele americane din zonele cu infecții ridicate au raportat diminuări ale proviziilor. Participanții la studiile clinice HIV au fost printre populațiile de pacienți repriotizate.

In pofida pandemiei, cercetarile HIV au continuat, obținând diferite grade de succes. „Cele mai promițătoare sunt vaccinurile care folosesc anticorpi cu neutralizare largă”, a spus Whitney.

Aceste vaccinuri care folosesc anticorpi cu neutralizare largă sunt capabile să acționeze pe o mare varietate de tulpini HIV, ceea ce – având în vedere evoluția constantă a virusului – este important. O rată mică de persoane cu HIV produce în cele din urmă anticorpi cu neutralizare largă; speranța este că un vaccin ar provoca producția de anticorpi cu neutralizare largă la indivizi, indiferent de propria lor capacitate.

O altă zonă pe care s-a lucrat intens a fost rezervorul viral care rămâne în stare latentă la persoanele care sunt suprimate viral și care are potențialul de a se reactiva atunci când terapia antiretrovirală este oprită.

„Există o muncă enormă în procesul inversare a latenței”, a spus Whitney, citând procesele de „șoc și ucidere” în care celulele din rezervorul HIV sunt puse în acțiune și apoi distruse. Laboratorul lui Whitney a cercetat utilizarea unui superagonist IL-15, N-803, care a arătat rezultate promițătoare în studiile pe maimuțe.

„N803 crește într-adevăr activitatea de transcriere virală, ceea ce este un lucru bun”, a spus el.

Volberding este mai puțin optimist în legătură cu o descoperire în curând. „Cred că ideea de a utiliza medicamente care activează selectiv rezervorul viral nu a ajuns foarte departe”, a spus el, adăugând că o problemă este lipsa de acord asupra testului de dimensiune a rezervorului. “Dacă am putea avea un consens asupra modului în care … măsurați rezervorul [și] care test este cel mai bun, atunci putem măsura dacă are efect.”

De fapt, un obiectiv principal în comunitatea științifică în acest moment este să concentreze cercetarea asupra HIV și să creeze o viziune unificată, potrivit lui Carl Dieffenbach, doctor, director al Diviziei SIDA la Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase. El a fost de acord că rezervorul latent de celule HIV este o zonă de mare interes care continuă să conducă studii pe tot globul și a adăugat că anticorpii monoclonali sunt o mare promisiune în studiile pe maimuțe și rămân în centrul discuțiilor în rândul oamenilor de știință.

„Studiile clinice în curs de desfășurare trebuie să continue”, a declarat Dieffenbach pentru Contagion®, adăugând, de la sfârșitul lunii mai, laboratoarele au reînceput să se redeschidă. „Companiile au continuat să lucreze la producerea de anticorpi monoclonali pentru utilizare în tratament și prevenție.” În loc de o încetare completă a activității privind HIV din cauza COVID-19, a fost o încetinire temporară.

 „Continuând, vom avea o serie de opțiuni”, a spus el. „Ar trebui să avem un vaccin, ar trebui să avem injectabile sau implantabile.” a spus Dieffenbach.

Întrebați dacă cercetările intense care se desfășoară în prezent pe COVID-19 ar putea influența studiile HIV și invers, toți anchetatorii și-au exprimat speranța. Deși nu există un tratament pentru HIV, Whitney a subliniat activitatea care a continuat și s-a dezvoltat în ultimii 30 de ani, menționând că toate cunoștințele obținute despre virologie și imunologie în decenii s-ar răspândi în mod inevitabil și în cercetarea COVID-19.

Tehnologia folosită astăzi în cercetarea științifică este mai sofisticată, Volberding a fost de acord, iar descoperirile legate de COVID-19 și HIV ar putea fi reciproc benefice.

Recunoscând urgența de a găsi tratamente care funcționează pe COVID-19, Dieffenbach a fost optimist cu privire la contribuțiile cercetătorilor HIV în combaterea acestei amenințări globale.

„Datorită abilităților noastre și datorită acoperirii rețelelor noastre, avem multe de oferit”, a spus el. Dar el a subliniat, de asemenea, că cercetarea HIV trebuie să continue, încurajând schimbul de idei ale cercetîtorilor de top și întâlnirea lor în mod regulat (practic imposibil deocamdată). „De fapt, trebuie să le reamintim oamenilor că știința merge înainte”, a spus el. „Nu putem pierde din vedere faptul că mai avem o epidemie de HIV”.

 

 

Material preluat integral și tradus de pe www.contagionlive.com.