Incidența HIV din România a scăzut în 2018 până la cel mai mic nivel din ultimii opt ani, dar rămâne printre cele mai mari din regiune, arată raportul “HIV/AIDS surveillance in Europe 2019”, publicat de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC).

În România s-au înregistrat anul trecut 669 de noi cazuri de HIV, cel mai mic număr din 2010 încoace și în scădcere cu 12,2% față de numărul înregistrat în anul precedent (762).

Incidența HIV a ajuns în 2018 la 3,4 noi cazuri/100.000 de locuitori, în scădere de la 3,9 în 2017. În acest deceniu, România a înregistrat o creștere bruscă a incidenței HIV în 2012-2013, când numărul de cazuri noi a ajuns la 927, respectiv 1.000. Ulterior, incidența a reintrat pe un trend de scădere.

Între statele din estul UE, România continuă să aibă una dintre cele mai mari rate de incidență a HIV, depășind Polonia (3,1 noi cazuri/100.000 locuitori în 2018), Ungaria (2,3), Croația (2,3), Cehia (2), Slovacia (1,9) și Slovenia (1,7).

 

Materialul integral poate fi citit pe www.360medical.ro.